Publicitate
Categorii
Recomandare
Ultimele stiri
Cauta
Publicitate

Archive for august, 2010

Trichet: Statele riscă alţi zece ani de creşteri economice slabe, dacă nu reduc datoriile publice

Sursa & Copyright Mediafax

“Lecţiile trecutului ne arată că rezolvarea dezechilibrelor acumulate nu este ceva ce trebuie făcut după recuperarea economică, fiind mai ales o precondiţie importantă pentru recuperarea durabilă. Principala provocare macroeconomică a următorilor zece ani este să ne asigurăm că nu se transformă într-un nou deceniu pierdut“, a spus Trichet în timpul unei conferinţe organizate de Rezerva Federală americană în Jackson Hole, statul Wyoming.

Discursul lui Trichet a respectat regula oficialilor BCE de a nu discuta despre perspectiva economică sau politica monetară cu numai câteva săptămâni înaintea unor reuniuni pentru stabilirea dobânzii cheie.

Până la sfârşitul anului, datoriile statelor europene vor fi cu 20% mai mari decât în 2007, în timp ce în SUA şi Japonia creşterile sunt de circa 45%, estimează Trichet. Diminuarea îndatorării Europei la 60% din PIB ar necesita o scădere de 30 de puncte procentuale, a adăugat el.

Îndatorarea ridicată şi lipsa unui plan de rezolvare a problemei ameninţă să creeze nesiguranţă în rândul investitorilor şi populaţiei, care ştiu că în final se vor confrunta cu taxe mai mari şi reduceri de cheltuieli.

Soluţia de a trăi pe termen nelimitat cu datorii nu este o soluţuie la problemele care trebuie rezolvate, nici un mod de a asigura recuperare economică sustenabilă”, consideră el.

Statele Unite estimează un deficit record de 1.500 de miliarde de dolari în acest an, sau 10% din PIB.

La reuniunea organizată de Rezerva Federală din Kansas, SUA, au participat reprezentanţi din 40 de ţări, inclusiv Brazilia, Malawi sau Noua Zeelandă, sau economişti ai băncilor mari, ca Bank of America şi Morgan Stanley.

<>

Unul dintre fondatorii Microsoft dă în judecată 11 giganţi IT, inclusiv Apple, Google şi Yahoo!

Sursa & Copyright Mediafax

Google, Facebook şi eBay au anunţat că se vor judeca cu Interval Licensing.

Allen, al 37-lea cel mai bogat om din lume, potrivit publicaţiei americane Forbes, a participat la înfiinţarea Interval Research în 1992, compania având ca scop dezvoltarea de tehnologie în domeniul IT.

AOL, Office Depot, Netflix şi OfficeMax au refuzat să comenteze, iar restul companiilor vizate nu au fost disponibile pentru comentarii.

<>

A dispărut cumpărătorul de 1.000 de euro pentru o baie, acum îl avem pe cel de 10.000 de euro

Sursa & Copyright Mediafax

Situaţia a continuat şi chiar s-a acutizat în primul semestru al acestui an, iar principalii jucători din sectorul de amenajări au fost nevoiţi să-şi schimbe strategia de vânzare şi să promoveze mai mult produsele de lux.

Mulţi distribuitori de obiecte sanitare sau plăci ceramice au pierdut clienţii din clasa medie, pentru că odată cu acutizarea crizei aceştia nu au mai investit în achiziţia de materiale de construcţii, chiar dacă aveau bani, fiind mai precauţi.

Citeşte mai multe despre baia de 10.000 de euro pe www.zf.ro.

<>

Ford recheamă aproape 600.000 de vehicule Windstar în SUA şi Canada

Sursa & Copyright Mediafax

Rechemarea se referă la vehiculele fabricate în perioada 1998-2003, din regiunile în care este folosită sarea pentru prevenirea formării poleiului pe carosabil, în timpul iernii, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Administraţiei americane pentru siguranţa traficului.

“După mai mulţi ani de folosire a vehiculelor în aceste regiuni, arborele din spate poate coroda şi să devină vulnerabil la torsiune”, a explicat Ford.

Ford a primit circa 950 de reclamaţii referitoare la ruperea arborelui din spate a vehiculelor, iar în şapte din aceste cazuri au avut loc accidente soldate cu trei răniţi, a declarat Said Deep, purtător de cuvânt al Ford.

<>

Gheorghe, Patronatul Vinului: Deciziile Guvernului vor distruge toate business-urile româneşti

Sursa & Copyright Mediafax

Guvernul actual lucrează contra intereselor româneşti. A aprobat mai multe ordonanţe şi hotărâri, printre care şi noul Cod Fiscal, care vor duce la distrugerea tuturor business-urilor româneşti. Nu ştiu dacă aceste decizii au fost luate din inconştienţă sau din prostie, dar afectează întreaga societate românească”, a declarat Gheorghe la Focşani, într-o întâlnire cu viticultorii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

El a afirmat că a încercat fără succes să discute cu ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru.

“Este pentru prima dată în şapte ani când nu reuşesc să mă întâlnesc cu ministrul Agriculturii. Ne-a trimis răspuns că nu are timp să discute cu noi. Aceasta este atitudinea guvernanţilor faţă de contribuabili şi problemele lor. Cred că în actualul guvern este un vid de putere. Nu ai cu cine să vorbeşti în acest guvern. Acesta este motivul pentru care am invitat la discuţii parlamentari în speranţa că vom găsi până la urmă un partener de dialog”, a spus Ovidiu Gheorghe.

Viticultorii din Vrancea cer sprijin parlamentarilor pentru ca antrepozitele fiscale să nu mai fie închise pentru neplata datoriilor în termen de 60 de zile.

“Această prevedere din Codul Fiscal este o aberaţie care va duce la dispariţia antrepozitelor de depozitare. Nu este în regulă. Aceste antrepozite se vor muta în alte ţări, precum Bulgaria, iar în România va creşte şomajul şi nu vom mai avea cui să vindem vinul”, a declarat directorul firmei Veritas Panciu, Adrian Toma.

El a solicitat că trasabilitatea vinurilor să nu mai fie urmărită de vameşi, deoarece vinul nu este purtător de accize, şi a mai spus că băuturile fermentate liniştite concurează neloial adevăratele vinuri.

<>

Directorul general al CFR SA şi-a dat demisia

Sursa & Copyright Mediafax

Demisia survine în urma anunţului Direcţiei Naţionale Anticorupţie de joi, care l-a trimis în judecată pe Emil Sabo pentru unele fapte petrecute în 2005, când era angajat al firmei private Activ Invest.

În locul său a fost numit la conducerea companiei directorul general adjunct Viorel Scurtu, care va ocupa funcţia interimar, a anunţat CFR SA.

Sabo este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave.

DNA susţine că firma la care lucra Sabo, Activ Invest, a fost interpusă fictiv în circuitul operaţiunilor de revânzare a unor automotoare către CFR Călători, cu singurul scop de a se majora preţul vehiculelor faţă de valoarea comercială reală a acestora.

Astfel, în aprilie 2005 ICIM Arad a cumpărat din Germania şase automotoare cu remorcă pe care la 17 august 2005 le-a vândut firmei Activ Invest SRL, pentru 689.248 lei.

În 26 octombrie 2005, automotoarele au fost cumpărate de Remarul 16 Februarie Cluj-Napoca, la preţul de 2,67 milioane lei.

Vehiculele nu au ajuns de fapt la Activ Invest, fiind transportate direct de la ICIM Arad la Remarul 16 Februarie.

În 21 octombrie 2005, înainte chiar de a încheia contractul cu Activ Invest, Remarul 16 Februarie a vândut automotoarele CFR Călători, la un preţ total de 7,49 milioane lei.

Alături de Sabo mai sunt anchetaţi fostul director general al SNTF Alexandru Noapteş, fostul director adjunct la CFR Călători Nacu Vanghele şi fostul director tracţiune de la CFR Călători Nicolae Iosub.

Totodată, au fost trimişi în judecată Vasile Mureşan – director general la SC Remarul 16 Februarie SA Cluj-Napoca, Simona Florişca – director economic la SC Remarul 16 Februarie, Floarea Iancu – inginer la Serviciul plan, organizare, constatare la SC Remarul 16 Februarie, Claudia Maria Urs – director economic la SC Activ Invest, Mitică Călin – administrator de fapt la SC Activ Invest, sub acuzaţia de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave.

Emil Sabo a fost numit în februarie 2010 director general la CFR SA, anterior el deţinând funcţia de director general al Companiei Naţionale de Investiţii.

<>

Directorul general adjunct al FMI: Economia SUA nu va reintra în recesiune

Sursa & Copyright Mediafax

“Scenariul de bază rămâne o revenire moderată a economiei, cu accent pe moderat. Nu ne aşteptăm la accelerarea bruscă a creşterii şomajului. Dacă expansiunea continuă, şi considerăm că aşa se va întampla, vor fi înfiinţate locuri de muncă“, a afirmat Lipsky.

Remarcile oficialului FMI vin în contextul creşterii îngrijorărilor legate de înregistrarea unei noi scăderi economice în SUA, pe fondul publicării unor date tot mai slabe.

Datele legate de situaţia pieţei imobiliare din iulie au fost destul de sumbre, iar cifrele referitoare la bunurile cu folosinţă îndelungată au stârnit temeri că Produsul Intern Brut ar putea înregistra o evoluţie foarte apropiată de stagnare în cel de-al treilea trimestru, notează Reuters.

Lipsky consideră, însă, că aceşti factori nu sunt îndeajuns de puternici pentru a trage economia în teritoriu negativ.

<>

Toyota va rechema pentru reparaţii 1,3 milioane de maşini Corolla şi Matrix în SUA şi Canada

Sursa & Copyright Mediafax

General Motors a indicat, de asemenea, că vor fi rechemate în SUA şi Canada aproximativ 200.000 de automobile Pontiac Vibes, o maşină înrudită cu Toyota Matrix, din cauza aceloraşi probleme.

Toyota a anunţat că are cunoştinţă de patru cazuri neconfirmate de accidente, unul soldat cu răni minore, în SUA, care au legătură cu modulele de control al motorului de pe maşini construite între 2005 şi 2008. Grupul va înlocui aceste sisteme de control.

Constructorul auto va repara 1,13 milioane de autovehicule din SUA şi 200.300 din Canada.

Toyota a rechemat pentru reparaţii 11 milioane de automobile în ultimul an, în principal pentru a remedia o defecţiune la sistemul de acceleraţie, ceea ce a afectat reputaţia producătorului auto şi a atras atenţia autorităţilor de control în domeniu din SUA.

<>

Orange va lansa propria tabletă, cu soft Google. Preţul: 100 de euro cu abonament la net

Sursa & Copyright Mediafax

“Operatorul vrea să democratizeze piaţa tabletelor prin lansarea unui echipament sub brandul Orange cu un preţ nesubvenţionat mai mic de 250 de euro, faţă de cei 600 de euro ai iPad. Decizia de a lansa tableta sub propriul brand vine după succesul de vânzări înregistrat de smartphone-ul Orange Boston”, scrie publicaţia franceză, care adaugă că, în total, operatorul vrea să aibă în ofertă trei tipuri diferite de tablete până la finele anului.

Citeşte mai multe despre tableta lansată de Orange pe www.zf.ro.

<>

Peste 12.000 de români au mai mult de 100.000 € în bănci

Sursa & Copyright Mediafax

Valoarea totală a depozitelor constituite de românii bogaţi la bănci a ajuns la jumătatea anului la echivalentul a 4 mld. euro.

După ce la începutul anului dobânzile la depozite au scăzut agresiv, în ultimele luni băncile au preferat să plătească mai mult pentru resursele atrase decât să piardă din clienţi.

Valoarea depozitelor garantate mai mari de 100.000 de euro a crescut în al doilea trimestru cu 4,4% faţă de primele trei luni ale anului, conform datelor Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar.

Citeşte mai multe despre economiile românilor în bănci pe www.zf.ro.

<>

Publicitate
Publicitate
Calendar
august 2010
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iul   Sep »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031