Archive for iulie 27th, 2010

Cotaţia grâului a atins un nivel record din cauza unui zvon că Rusia va restricţiona exporturile

Sursa & Copyright Mediafax

Dezminţirea nu a calmat totuşi temerile legate de impactul secetei prelungite din Rusia asupra preţurilor.

Traderii au declarat că seceta ar putea determina autorităţile de la Moscova să restricţioneze exporturile, dacă vor considera că este în pericol securitatea pieţei alimentare interne sau ţinta de inflaţie.

Ministerul rus al Agriculturii a precizat că nu a făcut guvernului o astfel de propunere.

La ora 12:58 GMT, contractele futures pentru grâu, cu livrare în noiembrie, erau cotate în creştere cu 2,1%, la 181,25 euro pe tonă, după ce au atins în timpul tranzacţiilor un maxim de 184,25 euro pe tonă.

Dacă Rusia va lua o astfel de decizie, va deschide calea exporturilor americane şi europene“, a declarat Sebastien Poncelet, analist la compania franceză de consultanţă Agritel.

Ministerul Agriculturii din Rusia a anunţat săptămâna trecută că seceta a afectat culturi pe o suprafaţă de 10 milioane de hectare, dar nu a precizat pagubele în cazul grâului, care a fost semănat pe 43,6 milioane hectare.

Secretarul de stat Andrei Klepaci a declarat marţi că recolta de grâu din acest an ar putea fi de sub 80 de milioane tone, faţă de estimările iniţiale de 80-85 milioane tone.

Analiştii anticipează că producţia de grâu va fi mai mică, de până la 70 milioane tone.

Pe de altă parte, compania de cercetare a pieţei UkrAgroConsult a anunţat marţi că guvernul ucrainean va limita exporturile de grâu destinat alimentelor, în a doua jumătate a sezonului 2010/2011, pentru a evita deficitul pe piaţa internă.

Îngheţul şi seceta au distrus culturile de grâu din Ucraina de pe o suprafaţă de un milion de hectare, iar guvernul a anunţat că producţia va scădea la 42 milioane tone, de la 46 milioane tone în 2009 şi 53,3 milioane tone în 2008.

Preţul grâului a crescut puternic în ultimele câteva săptămâni, din cauza informaţiilor privind problemele din Rusia şi alte state din regiunea Mării Negre.

Astfel, contractele futures din Europa s-au majorat cu peste 25% de la începutul lunii iulie, creşterea fiind alimentată şi de valul de căldură din Uniunea Europeană, care a redus estimările privind producţia regiunii, în special în Franţa şi Germania.

<>

Profitul Fondului Proprietatea a crescut în primul semestru cu 25%

Sursa & Copyright Mediafax

Veniturile Fondului Proprietatea au însumat 267,75 milioane de lei în primele şase luni, aproape 65% dintre acestea provenind din imobilizări financiare.

“A doua sursă de venit, în ordinea importanţei în primul semestru a fost reprezentată de veniturile din dobânzi, cu o pondere de circa 20% din total. Veniturile din diferenţe de curs valutar au contribuit cu peste 15% la totalul veniturilor realizate de Fondul Proprietatea”, se arată într-un comunicat al companiei.

Cheltuielile din activitatea curentă efectuate sunt de 50,17 milioane de lei.

Costurile generate de diferenţele de curs valutar au fost de aproape opt ori mai mari decât cele înregistrate în primul semestru al anului trecut şi au reprezentat peste 80% din totalul cheltuielilor efectuate.

“Cu toate acestea, printr-un management adecvat al depozitelor bancare, veniturile din diferenţe de curs valutar obţinute în primul semestru, în valoare totală de 41,1 milioane de lei, au depăşit cheltuielile din diferenţe de curs valutar, care s-au situat la 40,79 milioane de lei”, se precizează în comunicat.

Cheltuielile cu personalul s-au redus în prima jumătate a acestui an cu aproape 50% comparativ cu perioada ianuarie – iunie 2009, în condiţiile în care în trimestrul doi au fost de aproape trei ori mai mici decât în acelaşi interval al anului trecut.

Compania nu a încheiat în primul semestru tranzacţii de vânzare cumpărare având ca obiect acţiuni din portofoliu.

Fondul Proprietatea este o societate de investiţii de tip închis, creată în scopul despăgubirii persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură. Activele Fondului Proprietatea sunt de circa 11 miliarde de lei.

Acţionarii Fondului sunt Ministerul Finanţelor, cu 56,98% din capitalul social, 3.469 persoane fizice – 31,62% şi 93 de persoane juridice – 11,39%.

<>

Boc: Este prematur să vorbim despre un nou acord cu FMI

Sursa & Copyright Mediafax

“Este prematur să vorbim despre un nou acord cu FMI. Nu avem în acest moment discuţii despre un nou acord cu FMI”, a răspuns Boc unei întrebări a presei pe această temă, într-o conferinţă susţinută la Târgovişte.

Întrebat şi dacă Executivul ia în calcul ca salariile să fie raţionalizate la plată, Boc a răspuns că un astfel de scenariu este exclus.

Preşedintele UGIR-1903, Cezar Corâci, a declarat, marţi, că şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, i-a anunţat pe reprezentanţii patronatelor că există discuţii privind un nou împrumut de la FMI, dar încă nu a fost stabilită o sumă, ci doar domeniile pe care ar trebui să se axeze investiţiile.

Referitor la posibilitatea încheierii unui nou acord, Franks a reiterat marţi că deocamdată nu au început discuţiile cu Guvernul.

De asemenea, ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, a declarat că un nou acord cu FMI nu se numără, deocamdată, printre subiectele discutate cu delegaţia Fondului.

O misiune comună a FMI şi Comisiei Europene se află în perioada 26 iulie – 4 august la Bucureşti pentru o nouă revizuire a acordului cu România, care va evalua modul în care România a îndeplinit criteriile de performanţă stabilite pentru finele lunii iunie şi în cadrul căreia urmează să se discute şi despre un nou set de prognoze macroeconomice.

<>

Vlădescu: Un nou acord cu FMI nu se numără deocamdată printre temele de discuţie

Sursa & Copyright Mediafax

“Deocamdată nu există acest subiect în discuţie”, a afirmat Vlădescu, întrebat dacă sunt astfel de discuţii.

Preşedintele UGIR-1903, Cezar Corâci, a declarat, marţi, că şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, i-a anunţat pe reprezentanţii patronatelor că există discuţii privind un nou împrumut de la FMI, dar încă nu a fost stabilită o sumă, ci doar domeniile pe care ar trebui să se axeze investiţiile.

“Franks a recunoscut că există discuţii (…). Da, da, inclusiv un împrumut, dar vor fi şi măsuri care să stimuleze economia, după ce va fi rezolvată problema deficitului”, a spus Corâci, după o întâlnire cu reprezentanţii FMI.

Franks a declarat luni că FMI va avea, “la un moment dat”, discuţii cu Guvernul despre modul în care va fi continuată relaţia cu instituţia financiară internaţională, arătând că Executivul şi-a arătat interesul pentru o nouă colaborare.

El a precizat că acum discuţiile despre un nou acord sunt “premature”, iar parametrii vor fi analizaţi “la un moment dat”.

O misiune comună a FMI şi Comisiei Europene se află în perioada 26 iulie – 4 august la Bucureşti pentru o nouă revizuire a acordului cu România, care va evalua modul în care România a îndeplinit criteriile de performanţă stabilite pentru finele lunii iunie şi în cadrul căreia urmează să se discute şi despre un nou set de prognoze macroeconomice.

<>

Chiriaş în City Mall despre vânzările sale: „Un dezastru”

Sursa & Copyright Mediafax

Chiriaşii care au rămas în cadrul mall-ului sunt nemulţumiţi de rezultatele din primii ani. Dorin Catană, director general al lanţului de farmacii Centrofarm, rezumă prima impresie după deschidere printr-un singur cuvânt: “Un dezastru”. “Selecţia (chiriaşilor – n. red.) nu a fost una riguroasă, absenţa chiriaşilor cu renume a fost cea care nu a generat traficul necesar”, spune directorul lanţului de farmacii, care numără 60 de unităţi, majoritatea în centre comerciale.

Citeşte mai multe despre vânzările City Mall pe www.businessmagazin.ro.

<>

Magazinele emit 4 miliarde de bonuri fiscale anual. Cine le va număra?

Sursa & Copyright Mediafax

Intenţia premierului Emil Boc de a reduce evaziunea fiscală prin acordarea unor stimulente pentru românii care solicită şi păstrează bonurile fiscale nu va avea efectul scontat, spun consultanţii fiscali şi comercianţii, citaţi de Ziarul Financiar.

Încercarea de reducere a evaziunii fiscale nu a fost, nu este şi nu va putea fi niciodată pusă în sarcina consumatorilor. Autorităţile sunt cele care ar putea să ia o serie de măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, prin implementarea unor sisteme informatice, de exemplu”, susţine Marius Stăncescu, preşedintele firmei de consultanţă financiară şi de business Riff Holding International.

Estimarea ZF a luat în considerare numărul de clienţi care cumpără anual produse din magazine. Astfel, dacă dintr-un hipermarket cumpără anual 2 milioane de români, iar un supermarket are aproximativ 1,5 milioane de clienţi, volumul de bonuri emise este mai mare în magazinele alimentare şi chioşcurile de cartier, care emit peste 2,7 miliarde de bonuri pe an şi care au între 25.000
şi 63.000 de clienţi pe an.

În România există aproximativ 600 de hipermarketuri, supermarketuri, magazine de tip cash and carry sau discount, 39.000 de magazine alimentare şi peste 13.500 de chioşcuri de cartier şi magazine
din benzinării.

Anunţul premierului Emil Boc privind acordarea unor stimulente pentru românii care păstrează bonurile fiscale – măsură menită să reducă evaziunea fiscală – a determinat o serie de reacţii în rândul consultanţilor şi al comercianţilor, care spun că măsura nu va avea efectul scontat de autorităţi.

Proiectul de lege, aflat în lucru la Ministerul Finanţelor, ar putea fi aplicat în ultimele trei luni ale anului sau la începutul anului viitor.

“O asemenea măsură este foarte greu de pus în aplicare şi nu cred că va reuşi să fie implementată. Încercarea de reducere a evaziunii fiscale nu a fost, nu este şi nu va putea fi niciodată pusă în sarcina consumatorilor. Autorităţile sunt cele care ar putea să ia o serie de măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, cum ar fi implementarea unor sisteme informatice”, susţine Marius Stăncescu, preşedintele companiei de consultanţă financiară şi de business Riff Holding International.

Din punct de vedere legal, fiecare cumpărător este obligat să solicite bon fiscal, în caz contrar riscă să primească amendă.

În propunerea premierului se mai preciza că românii vor primi de la stat o parte din banii cheltuiţi pe bunurile şi serviciile achiziţionate, în schimbul bonurilor fiscale, şi vor beneficia de deduceri fiscale pentru reabilitarea locuinţelor, plafoanele în funcţie de care vor fi calculte facilităţile urmând să fie stabilite ulterior.

“În calitate de cumpărător, pe o scară de la 1 la 10, aş da nota 4 măsurii de acordare de stimulente financiare pentru cei care solicită bonuri fiscale, pentru că oamenii care au bani nu sunt interesaţi de o
bonificaţie de câteva procente din valoarea cumpărăturilor, iar ceilalţi nu vor putea cere bonuri în aşa fel încât să reducă evaziunea”, susţine Adrian Griciuc, administratorul hipermarketului virtual adigri.ro cu sediul în Cluj, care livrează produse pentru companii.

“Autorităţile fiscale sunt cele care pot lua măsuri de combatere a evaziunii fiscale, pentru că există foarte multe firme – baruri, restaurante sau cluburi – care nu emit bonuri fiscale, ci note de plată, iar informatizarea unor sisteme ar rezolva problema evaziunii”, adaugă Stăncescu.

În fiecare zi primim de la magazin bonuri fiscale, iar informaţiile care apar în aceste documente fiscale pot fi utile pentru consumatori.

De pe un bon fiscal un cumpărător poate afla că este primul client al unui restaurant, că furnizorul de cafea a fost pe pierdere anul trecut, că taxiul în care s-a urcat practică tarife diferenţiate sau că firma
de unde şi-a cumpărat îngheţată are ca obiect de activitate vânzarea produselor nealimentare.

ZF prezintă ca exemple trei bonuri.

Un bon fiscal arată că, la ora 9:50 dimineaţa, cumpărătorul este primul client al restaurantului de unde îşi cumpără zilnic cafeaua, ceea ce îi indică din start că afacerea firmei nu este foarte prosperă. Cum poate verifica acest lucru?

“Numărul 0001 din partea de jos a documentului reprezintă numărul bonului eliberat după ultimul raport Z, raportul zilnic care conţine date despre vânzările din ziua precedentă, adică din 5 iunie 2008″,
spune Aura Cehan, administratorul firmei Inita Service din Iaşi, care are ca obiect de activitate distribuţia şi service-ul de case de marcat fiscale.

La o simplă verificare a unor informaţii de pe bon (codul fiscal şi denumirea firmei) pe site-ul Ministerului de Finanţe, cumpărătorul poate afla că restaurantul în care şi-a băut cafeaua dimineaţă, administrat de compania PSP IMPEX SRL, a avut o pierdere netă de peste 7.600 de euro anul trecut, în condiţiile în care la finele lui 2008 a încheiat afaceri în valoare de 15.000 de euro. Aceste indicii, sugerate de informaţiile de pe documentul fiscal primit în schimbul cumpărării unei cafele, pot să-i arate clientului că va fi nevoit să-şi schimbe în curând locul în care şi-a format unul din tabieturi.

“Singurul lucru interpretabil pentru bonurile cu produse alimentare este denumirea produsului. În lege nu se specifică clar dacă se trece denumirea de pe factură sau de pe produs, iar modelele diverse de case de marcat au fost aprobate cu diferite lungimi de caractere pentru denumirea produsului”, a mai precizat Cehan.

Asfel, de pe bonul pe care l-a primit pentru îngheţata cumpărată de la compania Trans Din Company din Bucureşti, care a avut anul trecut afaceri de aproape 95.000 de euro, clientul nu poate afla ce
marcă de îngheţată a cumpărat. Mai mult decât atât, dacă verifică pe mfinanţe.ro datele companiei, poate descoperi că firma de la care şi-a cumpărat îngheţata face “comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare.”

Cuantumul amenzilor din legea caselor de marcat nu s-a modificat faţă de valoarea sancţiunilor stabilite în 2002, când s-a adoptat acest act normativ, în timp ce în alte domenii amenzile au crescut.

Specialiştii spun că stagnarea valorilor pentru sancţiuni pentru cei care nu folosesc casele de marcat este un alt motiv pentru care fenomenul de evaziune fiscală a crescut.

“Organele de control verifică mai ales dacă bonurile conţin denumirea produselor şi mai puţin dacă se emit bonuri pentru fiecare client şi, de regulă, inspectorii aplică amenzile minime”, susţine Emanuel
Iftimie, asociat şi director al firmei Sentra din Suceava, care comercializează case de marcat pentru supermarketuri şi magazine alimentare din Suceava, Botoşani şi Piatra Neamţ.

Comerciantul poate primi o amendă de minimum 2.000 de lei (476 de euro) dacă pe bonul fiscal nu se trece tipul de produs, denumirea mărcii produsului şi gramajul acestuia. Însă de cele mai multe ori acest lucru nu este posibil, casele de marcat permit 12, 22 sau maximum 30 de caractere pentru rubrica “denumire produs”.

“În mod obişnuit, în Iaşi se ia amendă pentru denumirea produsului ca «îngheţată» sau «cafea», pentru că nu este completă. De exemplu, dacă avem o denumire a produsului «Îngheţată Amicii 250g
cacao», trebuie să o prescurtăm în aşa fel încât toate elementele să apară pe bon în 12 caractere. De regulă, prescurtăm cu denumiri de tipul «Îng amc 250 g», pentru că cel mai important e gramajul”, a mai spus Cehan.

Nu se poate spune acelaşi lucru despre proprietarii de magazine din Capitală, care iau adesea amenzi de până la 40.000 de lei (peste 9.500 euro) pentru că nu eliberează bonuri fiscale pentru produsele vândute.

“Amenzile cele mai frecvente pe care le iau comercianţii din Bucureşti sunt din cauză că nu dau bonuri fiscale în primul rând, nu trec denumirea exactă a produsului pe bon şi nu afişează în magazin inscripţiile obligatorii”, spune Alexandru Lembrau, administratorul companiei Sedona Alm, care comercializează case de marcat.

Printre inscripţiile obligatorii care trebuie să fie afişate într-un magazin se numără mesajele de tipul “Păstraţi bonul fiscal până la ieşirea din unitate”, orarul de funcţionare a magazinului şi numărul de telefon de la Protecţia Consumatorilor.

O situaţie mai specială o înregistrează casele de marcat pentru taxiuri, întrucât informaţiile care apar pe bon trebuie să se refere şi la tarifele diferenţiate, de zi, de noapte şi de staţionare. Astfel, în cazul
persoanei fizice autorizate Ion C Ion, tariful de pornire este la fel cu cel de deplasare, în valoare de 1,60 lei, iar tariful de staţionare pe oră este de 16 lei.

“Valoarea TVA nu apare în cazul persoanelor fizice autorizate, pentru că nu sunt plătitoare de TVA”, precizează Emilian Duca, tax partner în cadrul companiei de audit şi consultanţă BDO.

“Bonurile fiscale reprezintă dovada plăţii, iar factura reprezintă o obligaţie de plată, care se eliberează opţional, la cerere”, a mai spus Lembrau.

Astfel, vânzătorul este obligat să elibereze un bon fiscal când o persoană fizică achiziţionează produse din magazin.

“În schimb, în tranzacţiile între firme se eliberează facturi care atestă plata fie cu cash- şi atunci se emite chitanţă, fie prin ordin de plată care nu presupune emiterea de documente fiscale adiţionale, dat fiind faptul că plata se face direct în conturile bancare”, a mai spus Duca.

<>

România ar putea ajunge să plătească salariile raţionalizat – scenariu luat în calcul de oficiali

Sursa & Copyright Mediafax

“Pur şi simplu statul ar putea rămâ­ne fără bani, ceea ce înseamnă că va fi nevoit să raţionalizeze cheltuielile. Asta poate însemna şi anularea totală a investiţiilor şi plata cu întâr­ziere a salariilor şi a pensiilor”, ne-au declarat sursele.

Citeşte mai multe despre scenariul luat în cacul de oficiali pe www.gandul.info

<>

Recomandare
Ultimele stiri
Publicitate
Calendar
iulie 2010
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun   Aug »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  
Publicitate
Parteneri