Archive for iulie 25th, 2010

102 bănci din SUA au dat faliment în 2010

Sursa & Copyright Mediafax

Falimentele din sectorul bancar american se vor intensifica în acest trimestru, sub presiunea portofoliilor uriaşe de credite neperformante, multe legate de piaţa imobiliară comercială.

Cele şase bănci închise în această săptămână sunt mici, cea mai mare dintre acestea având active de numai un miliard de dolari, iar cea mai mică de 32,6 milioane de dolari.

Autorităţile americane estimează că, după valorificarea activelor, costul suportat de stat pentru asigurarea depozitelor constituite la cele şase instituţii de credit va fi de 394 milioane de dolari.

Fondul american de garantare a depozitelor populaţiei oferă asigurare pe maximul 250.000 de dolari per depozit în cazul falimentului unei bănci.

Deficitul fondului este estimat la 60 miliarde de dolari pe perioada 2010-2014.

<>

Grecia va primi a doua tranşă, de nouă miliarde euro, din programul cu FMI şi UE

Sursa & Copyright Mediafax

Reprezentanţii UE, FMI şi ai Băncii Centrale Europene (BCE) vor sosi luni la Atena pentru prima evaluare a programului economic ataşat acordului de împrumut extern.

Prima tranşă, în valoare de 20 miliarde de euro, a fost acordată Greciei în luna mai.

“Acordarea celei de-a doua tranşe depinde de respectarea obiectivelor convenite pentru perioada care s-a încheiat la 30 iunie. Aceste condiţii au fost atinse şi am făcut un pas important spre adoptarea legii de reformă a sistemului de pensii”, a declarat ministrul elen al finanţelor, George Papaconstantinou, într-un interviu petnru ziarul Kosmos tou Ependyti, preluat de FT.

Misiunea UE, BCE şi FMI “a dat note bune” Greciei la sfârşitul lunii iunie, apreciind că programul de reducere a cheltuielilor publice, creştere a veniturilor bugetare şi reforme structurale este în grafic.

Printre “bilele negre” văzute atunci de guvernul elen se numără nemulţumirea reprezentanţilor creditorilor internaţionali cu privire la cheltuielile din sistemul de sănătate, dar şi deficitele din sistemul de asigurări sociale.

<>

Recomandare
Ultimele stiri
Publicitate
Calendar
iulie 2010
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun   Aug »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  
Publicitate
Parteneri