Archive for iulie 16th, 2010

BNR: Reducerea rezervei valutare pentru alimentarea bugetului încalcă statutul BNR şi Constituţia

Sursa & Copyright Mediafax

Propunerea legislativă, depusă la Biroul Permanent al Senatului în 14 iunie, îl are ca iniţiator pe senatorul liberal Ioan Ghişe şi vizează completarea şi modificarea legii bugetului de stat pe 2010.

Proiectul de lege a fost trimis în 23 iunie pentru aviz consultativ Consiliului Legislativ, care trebuie să se pronunţe până în data de 23 iulie. Tot în 23 iunie, propunerea a fost transmisă şi Guvernului, iar şeful Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul, Valentin Iliescu, a cerut printr-o scrisoare punctul de vedere al BNR.

Propunerea legislativă, care are doar câteva articole, prevede la articolul 1, alineatul 2, că majorarea veniturilor la bugetul de stat se face prin reducerea corespunzătoare a rezervelor valutare a României.

De asemenea, în proiect se spune că Guvernul şi BNR vor duce la îndeplinire prevederile legii, iar împiedicarea aplicării actului normativ constituie infracţiune.

BNR a transmis vineri punctul de vedere, sub semnătura guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

“În primul rând, BNR observă că în proiectul de lege nu se face precizarea dacă participarea BNR la majorarea veniturilor bugetare ar urma să se producă prin creditare sau prin finanţarea de către BNR a bugetulu de stat. Cert este că ambele ipoteze încalcă grav legea statutului BNR. În această lege se stipulează limpede că se interzice Băncii Naţionale orice tip de creditare a statului“, a declarat Vasilescu pentru MEDIAFAX.

Totoadată, articolul 123 din Tratatul privind funcţionarea UE arată că în legislaţia naţională a unui stat membru nu pot exista prevederi prin care să se stabilească în sarcina unei bănci centrale finanţarea unei autorităţi publice.

“Mai mult, prin articolul 130 din Tratat, li se interzice băncilor centrale să accepte instrucţiuni din partea organismelor UE, a guvernelor statelor membre sau de la orice alt organism. Inclusiv în Constituţia României, la articolul 148, alineatul 2, se arată că prevederile tratatelor constitutive ale UE şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne cu respectarea prevederilor actului de aderare. Prin urmare, proiectul de lege în cauză încalcă legea statutului BNR, Tratatul UE şi Constituţia României”, a precizat oficialul BNR.

El a adăugat că în raportul de convergenţă din mai 2010 elaborat de BCE se atrage atenţia că legislaţia românească nu îndeplineşte toate cerinţele privind independenţa băncii centrale şi interdicţia finanţării monetare.

De altfel, o altă iniţiativă parlamentară în care se prevedea valorificarea rezervelor valutare ale BNR pentru modernizarea turismului a primit aviz negativ de la BCE cu adnotarea că, “în loc să elimine incompatibilităţile existente, proiectul introduce noi incompatibilităţi prin limitarea independenţei BNR şi prin încălcarea interdicţiei privind finanţarea monetară”.

“Dincolo de argumentele juridice, există şi argumente de ordin economic, care constituie un stăvilar în faţa unui astfel de proiect de lege. Este vorba că această rezervă, folosită de regulă pentru onorarea plăţilor obligaţiilor externe ale statului, pentru asiguraera credibilităţii ţării şi a accesului la împrumuturi externe şi pentru absorbţia şocurilor financiare în perioade de criză, constituie, totodată, şi o avuţie strânsă pentru generaţiile viitoare”, a arătat oficialul BNR.

El a mai spus că un buget care are probleme structurale şi nu temporare ar absorbi repede această rezervă şi ar rămâne descoperit în faţa şocurilor viitoare.

Acestea sunt în sinteză argumentele prezentate în scrisoarea pe care BNR a transmis-o şefului Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul.

<>

Euro a depăşit pragul de 1,3 dolari pe unitate şi a atins un nou record al ultimelor două luni

Sursa & Copyright Mediafax

Dolarul s-a depreciat şi faţă de yen, la cel mai redus nivel din ultimele şapte luni, afectat de date economice nefavorabile din Statele Unite care subliniară ritmul lent al redresării.

Preţurile de consum din SUA au scăzut în iunie pentru a treia lună consecutiv, în timp ce încrederea americanilor în economie a coborât în iulie la un minim al ultimelor 11 luni.

La începutul tranzacţiilor de la New York, euro era cotat în urcare cu 0,3%, la 1,2973 dolari pe unitate, după ce a atins 1,3008 dolari pe unitate pe platforma electronică EBS, cel mai ridicat nivel în două luni.

Euro s-a apreciat cu peste 9% de la minimul ultimilor patru ani, de 1,1875 dolari pe unitate, atins pe 7 iunie, după ce succesul unor emisiuni de obligaţiuni ale Greciei, Portugaliei şi Spaniei a atenuat temerile legate de problema datoriilor ridicate ale statelor.

<>

Guvernele UE au stabilit criteriile testelor de stres pentru bănci

Sursa & Copyright Mediafax

Potrivit acordului, fiecare din cele 91 de bănci evaluate va publica rezultatele obţinute pe 23 iulie, ora 16:00 GMT, iar Comitetul pentru Supravegherea Băncilor Europene va emite un comunicat, au declarat mai multe surse.

Principalul criteriu este un nivel minim al capitalului de rangul întâi (Tier 1) care, potrivit unei surse, ar trebui să fie de peste 6% pentru ca banca să treacă testul.

Al doilea indicator, în ordinea importanţei, este expunerea la riscurile datoriilor suverane.

Detaliile finale ale testelor vor fi discutate pe 22 iulie la o teleconferinţă a miniştrilor de Finanţe din ţările UE, reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai Băncii Centrale Europene.

Directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, a declarat că testele ar trebui să nu scoată la suprafaţă probleme majore la băncile mari, deşi este posibil ca unele instituţii de credit mai mici să fie nevoite să se recapitalizeze.

Jean-Claude Juncker, preşedintele Eurogroup, care reuneşte miniştrii de Finanţe din zona euro, a declarat la rândul său că nu se aşteaptă la “mari catastrofe”.

Bănci din 20 de ţări europene sunt evaluate în privinţa capacităţii de a rezista unor noi crize economice şi pierderi legate de datoriile Greciei şi altor ţări.

Obiectivul acestor teste este restabilirea încrederii investitorilor prin indicarea punctelor vulnerabile şi obligarea băncilor cu probleme să îşi majoreze capitalul.

Este posibil ca testele să arate că pe segmentele băncilor de economii din Spania şi Germania să existe un deficit de capital de câte cel puţin 30 de miliarde de dolari. În cazul băncilor din Grecia şi alte regiuni, deficitul ar putea fi modest.

<>

Grupul statelor UE10 a revenit pe creştere pentru prima dată de la începutul crizei

Sursa & Copyright Mediafax

Potrivit raportului Băncii Mondiale (BM) privind statele UE10 prezentat vineri la Bruxelles, creşterea economică din regiune a fost de 0,8% în primul trimestru al acestui an, faţă de o scădere de 2,1% în ultima parte a anului trecut.

“Însă creşterea înregistrată în zona statelor UE10 este inegală, reflectând diverse niveluri ale dependenţei faţă de cererea externă, ale dezechilibrelor iniţiale, precum şi diverşi factori specifici fiecărei ţări. În primul trimestru al anului 2010, cel mai mare nivel al creşterii anuale s-a înregistrat în Slovacia – cu ajutorul revenirii din sectorul auto – precum şi în Polonia, singura ţară membră UE care a înregistrat o creştere pozitivă în anul 2009. Activitatea economică a înregistrat din nou o creştere şi în Ungaria şi Cehia, continuând totuşi să se contracte, deşi la niveluri mai moderate, în ţări ca Letonia, Bulgaria, Lituania, România şi Estonia”, se spune în raport.

Totodată, BM notează că piaţa muncii nu a avut încă de câştigat de pe urma revenirii economiei, cu un şomaj de circa 10% în mai 2010 la nivelul UE10.

Astfel, rata şomajului a urcat în regiune de la 6,5% în iunie 2008 la 10% în mai 2010, iar numărul şomerilor a urcat de la trei milioane la 4,7 milioane de persoane.

În plus, criza datoriilor de stat din zona euro a redus interesul investitorilor pentru pieţele financiare europene şi a frânat fluxrurile de capital către UE10, cauzând totodată în această regiune scăderi pe burse, creşteri ale spread-urilor credit-default swap pe datoriile guvernamentale şi pe cele ale băncilor-mamă, dar şi deprecierea monedelor locale faţă de valutele de referinţă.

“Dat fiind echilibrul relativ dintre impactul pozitiv asupra creşterii datorat revenirii comerţului global, pe de o parte, şi reducerea apetitului pentru risc pe pieţele financiare, pe de altă parte, zona UE10 se află acum pe calea unei recuperări treptate, care se va înregistra în 2010 şi 2011. Conform proiecţiilor existente, ţările UE10 vor înregistra o creştere de 1,5-1,7% în anul 2010, şi de 3,1-3,6% în anul 2011. Avantajul creşterii statelor UE10 faţă de UE15 ar putea să crească de la aproximativ 0,5% în 2010 la 1,5% în 2011″, anticipează experţii BM.

Cu toate acestea, instituţia avertizează că relansarea economică este “slabă”.

“Va trebui să aşteptăm până anul viitor, pentru ca randamentul real în zona UE10 să ajungă din nou la nivelul înregistrat înaintea declanşării crizei, iar după unele păreri va trebui să aşteptăm chiar şi mai mult de-atât. În plus, este posibil ca în viitor creşterea post-criză să se situeze la niveluri aflate sub nivelul creşterii înregistrat înainte de criză datorită fluxurilor de capital reduse, creşterii mici a activităţii de creditare, precum şi nevoii de consolidare fiscală. Ceea ce rămâne este esenţial pentru reluarea creşterii în regiune este să se asigure stabilitatea pieţelor financiare, precum şi creşterea eficienţei fiscale”, se arată în raport.

România se numără, potrivit raportului, printre statele cu o evoluţie economică mai bună în regiune, deşi încrederea mediului privat şi a consumatorilor în economie este printre cele mai scăzute.

Analiza BM se bazează însă pe date din primul trimestru al acestui an, înainte de oficializarea noilor angajamente ale guvernului faţă de FMI şi UE. Potrivit celor mai recente estimări oficiale, economia României s-ar putea contracta cu 1,5% în acest an.

<>

Românii preferă să plătească facturile la casieria furnizorului. Doar o treime folosesc serviciile bancare

Sursa & Copyright Mediafax

De asemenea, 39% dintre respondenţi, cu vârste între 18 şi 65 de ani, îşi plătesc facturile la poştă.

În ceea ce priveşte utilizarea serviciilor bancare pentru achitarea facturilor, 25% dintre români merg direct la casieriile instituţiilor de credit, 5% folosesc bancomatele şi numai 2% serviciu de internet banking.

Totodată, 11% dintre respondenţi au arătat că folosesc serviciile disponibile în magazine sau benzinării pentru plata facturilor.

Cea mai folosită metodă de plată a utilităţilor este cea la ghişeul furnizorului, preferată de mai mult de jumătate dintre cei care au facturi de apă şi de aproximativ 40-45% dintre cei care achită facturi de gaze, electricitate sau salubritate.

Românii apelează pentru achitarea facturii la apă şi la casieriile băncilor (10%) sau la poştă (9%), iar pentru plata electricităţii folosesc oficiile poştale (35%) şi băncile (15%).

Pentru factura de gaze, pe lângă plata la ghişeu, la bancă (25%) şi la poştă (12%), românii se orientează şi spre plata în magazine şi benzinării (8%) şi la ATM-uri bancare (6%).

Dintre cei care plătesc facturi pentru servicii de telecomunicaţii din gospodărie (internet, televiziune, telefonie fixă), 34% dintre respondenţi au arătat că obişnuiesc să achite toate aceste servicii deodată direct la ghişeul furnizorului (66%), la poştă (18%) sau la casieriile băncilor (10%).

Şi factura pentru telefonia mobilă este plătită în procent foarte mare la ghişeul furnizorului (55%), la bancă (18%) sau în magazine şi benzinării (11%).

Respondenţii au arătat că aleg plata la ghişeul furnizorului pentru că este o metodă sigură (27%), din obişnuinţă (21%) sau pentru că este mai simplă (21%), şi achitarea la poştă pentru că oficiul poştal este aproape de casă sau de serviciu (31%), este simplu de utilizat (15%) sau este comod (15%).

Persoanele care optează pentru achitarea facturilor la casieriile băncilor spun că această metodă este simplă (26%) sau rapidă (20%), dar şi că o aleg pentru că nu au un card bancar sau nu ştiu să îl folosească (14%).

Doar 6% din respondenţi plătesc facturile cu cardul, cei mai mulţi preferând să folosească numerar.

O gospodărie cheltuie în medie 340 lei pe lună pentru plata utilităţilor şi serviciilor de telefonie fixă, Internet şi televiziune. Sume mai mari sunt cheltuite în Bucureşti, unde media este în jur de 370 de lei, în timp ce în Moldova şi Oltenia valoarea facturiloe este considerabil mai mică, indicând o medie de 270 de lei în Moldova şi 255 de lei în Oltenia.

La aceste facturi se mai adaugă aproximativ 61 de lei pentru plata telefonului mobil la fiecare membru al familiei care utilizează acest serviciu.

Informaţiile provin din studiul GfK Omnibus realizat în luna iunie 2010, pe un eşantion de 1.000 de persoane din mediul urban şi rural. Rezultatele sunt reprezentative pentru populaţia României în vârstă de 18 ani şi peste, cu o marjă de eroare de +/-3%.

<>

Cât plătesc românii pentru proximitate sau cumpărături la scara blocului: În comerţ, „aproape de casă“ înseamnă mai scump cu 17-30% faţă de magazinele mari

Sursa & Copyright Mediafax

În comerţul dominat de reţelele străine de magazine, preţul la raft a fost în ultimul an cea mai eficientă armă în lupta pentru cote de piaţă, astfel încât clienţii resimt acum tot mai puţin în propriile buzunare diferenţele între un discounter, un supermarket şi un hipermarket. Magazinele mici de cartier, operate de antreprenori locali, au rămas însă în afara acestei lupte.

Citeşte mai multe despre preţurile produselor la magazinele de cartier pe www.zf.ro.

<>

Doar 10% din case s-ar putea asigura obligatoriu

Sursa & Copyright Mediafax

“Ar fi bine dacă în următoarele şase luni am depăşi nivelul de 10%, adică 800.000-un milion de locuinţe asigurate obligatoriu”, a spus ieri Marius Bulugea, preşedintele Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID), la un eveniment de lansare a asigurărilor obligatorii pentru locuinţe, în cadrul căruia s-au semnat şi primele poliţe. Acestea acoperă doar trei riscuri: cutremurul, alunecările de teren şi inundaţiile. PAID este compania care va emite aceste poliţe.

Citeşte mai multe despre asigurarea obligatorie a locuinţelor pe www.zf.ro.

<>

Recomandare
Ultimele stiri
Publicitate
Calendar
iulie 2010
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun   Aug »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  
Publicitate
Parteneri