Archive for iulie 8th, 2010
Simionescu, Vienna Investment: In urmatoarele zile am putea vedea o activitatea mai intensa

Sursa & Copyright wall-street.ro
Lichiditatea pietei de actiuni a urcat la 12,49 milioane lei (2,95 mil. euro), iar rulajul total a fost de 10,59 milioane lei (2,5 mil. euro).
“Ma astept ca in zilele care urmeaza sa vedem o activitate mai intensa, iar Bursa se va recorela cu pietele externe. Ma astept ca investitorii straini sa reintre in piata, iar daca vor face acest lucru aprecierile vor fi mai mari. Au existat cateva semne de intrebari care intre timp au disparut”, a declarat Adrian Simionescu, director general la Vienna Investment Trust, pentru Wall-Street.
De asemenea, piata de obligatiuni a atras 4,93 milioane lei (1,16 mil. euro) in urma a doua tranzactii cu titlurile de stat cu seriile B1010A si B1203A.
Tranzactii de 13.000 euro pe segmentul produselor structurale
In aceasta sedinta s-au realizat 30 de tranzactii cu produsele structurate emise ieri de Erste Group in valoare de 53.962 lei (12.761 euro).
Investitorii au tranzactionat certificatele index pe petrol (EBWTI), aur (EBGLD) si pe indicele DAX (EBDAX). De asemenea, au fost cautate si certificatele turbo long (EBDAXTL) si short (EBDAXTS) pe indicele DAX si cele short pe aur (EBGLDTS).
“Produsele structurate vor fi bine primite in piata, deoarece urmaresc modelul instrumentelor derivate. In ultima perioada, investitorii au pierdut destul de mult, iar tranzactionarea in marja s-ar putea sa le satisfaca apetitul la risc”, sustine Simionescu.
El considera ca aceste produse structurate vor avea un impact semnificativ asupra fondurilor de investitii, care au acum la dispozitie instrumente de hedging. Simionescu se asteapta in continuare la o crestere a lichiditatii pe acest segment si la noi produse de acest tip.
Indicele BET, al celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a urcat cu 0,42%, pana la 4.813,94 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a castigat 0,49%, pana la 2.844,02 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare, s-a apreciat cu 0,39%, pana la 20.505,65 puncte, iar indicele ROTX, tranzactionat la Bursa din Viena, a crescut cu 2,11%, la 9.809,82 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,48%, la 439,72 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a castigat 0,84%, pana la 696,37 puncte.
Actiunile SIF Oltenia (SIF5) au atras cea mai mare lichiditate din piata, tranzactiile cu aceste titluri insumand 4,26 milioane lei, iar pretul a urcat cu 0,81%, la 1,24 lei. Titlurile SIF Moldova (SIF2) au castigat 0,52%, la cotatia de 0,96 lei, pe rulaje de 1,64 milioane lei.
De asemenea, actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1) au inchis sedinta in stagnare la cotatia de 1,01 lei, dupa ce s-au derulat schimburi de 615.300 lei, iar titlurile SIF Transilvania (SIF3) au crescut cu 1,24%, la 0,489 lei, pe rulaje de 453.000 lei.
Titlurile BRD SocGen (BRD) au pierdut 0,92%, la 10,8 lei, pe tranzactii de 2,14 milioane lei, in timp ce actiunile Erste Bank (EBS) au castigat 8,60%, la 120 lei, pe o lichiditate de 964.200 lei.
Gazprom a fost în 2009 cea mai profitabilă companie din lume

Sursa & Copyright Mediafax
Retailerul american Wal-Mart Stores este în schimb cea mai mare companie la nivel mondial, cu venituri de 408,2 miliarde de dolari şi un profit de 14,33 miliarde de dolari.
Profitul net al Gazprom a scăzut anul trecut cu 17,8%, la 24,56 miliarde de dolari, dar poziţia sa s-a îmbunătăţit întrucât profitabilitatea altor producători mari din sectorul energiei a scăzut cu peste 50%, după corecţia drastică a cotaţiei petrolului comparativ cu nivelul record din 2008.
Gazprom se afla în 2008 pe poziţia a doua, dar a devansat anul trecut Exxon Mobil, care a dominat clasamentul timp de cinci ani.
În funcţie de venituri, Wal-Mart a devansat Royal Dutch Shell şi Exxon, aflate în fruntea topului în anul precedent.
Veniturile Wal-Mart au urcat anul trecut cu 0,6%, la 408 miliarde dolari, dar cele ale Shell şi Exxon au scăzut cu 40%, respectiv 36%, la circa 285 miliarde dolari în ambele cazuri.
China este prezentă în clasament cu 46 de companii, cu nouă mai mult comparativ cu 2008, astfel încât se află pe locul al treilea, după Statele Unite şi Japonia.
Veniturile celor 500 de companii au scăzut cu 8,3%, la 23.100 miliarde de dolari, în timp ce profiturile au avansat cu 16,9%, la 960,5 miliarde dolari.
Aceste companii au avut anul trecut 57,9 milioane de angajaţi, în creştere cu 2,3% faţă de 2008.
<>
Bursa a inchis cu cresteri usoare

Sursa & Copyright wall-street.ro
Lichiditatea pietei de actiuni a urcat la 12,49 milioane lei (2,95 mil. euro), iar rulajul total a fost de 10,59 milioane lei (2,5 mil. euro).
De asemenea, piata de obligatiuni a atras 4,93 milioane lei (1,16 mil. euro) in urma a doua tranzactii cu titlurile de stat cu seriile B1010A si B1203A.
In aceasta sedinta s-au realizat si 30 de tranzactii cu produsele structurate emise astazi de Erste Group in valoare de 53.962 lei (12.761 euro).
Investitorii au tranzactionat certificatele index pe petrol (EBWTI), aur (EBGLD) si pe indicele DAX (EBDAX). De asemenea, au fost cautate si certificatele turbo long (EBDAXTL) si short (EBDAXTS) pe indicele DAX si cele short pe aur (EBGLDTS)
Indicele BET, al celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a urcat cu 0,42%, pana la 4.813,94 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a castigat 0,49%, pana la 2.844,02 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare, s-a apreciat cu 0,39%, pana la 20.505,65 puncte, iar indicele ROTX, tranzactionat la Bursa din Viena, a crescut cu 2,11%, la 9.809,82 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,48%, la 439,72 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a castigat 0,84%, pana la 696,37 puncte.
Actiunile SIF Oltenia (SIF5) au atras cea mai mare lichiditate din piata, de 4,26 milioane lei, iar pretul a urcat cu 0,81%, la 1,24 lei, iar titlurile SIF Moldova (SIF2) au castigat 0,52%, la cotatia de 0,96 lei, pe rulaje de 1,64 milioane lei.
De asemenea, actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1) au inchis in stagnare la cotatia de 1,01 lei, pe schimburi de 615.300 lei, iar titlurile SIF Transilvania (SIF3) au crescut cu 1,24%, la 0,489 lei, pe rulaje de 453.000 lei.
Titlurile BRD SocGen (BRD) au pierdut 0,92%, la 10,8 lei, pe tranzactii de 2,14 milioane lei, in timp ce actiunile Erste Bank (EBS) au castigat 8,60%, la 120 lei, pe o lichiditate de 964.200 lei.
Tinerii care înfiinţează microîntreprinderi nu vor fi scutiţi la impozitele pe profit şi pe salarii

Sursa & Copyright Mediafax
Noua variantă a proiectului cuprinde doar şapte tipuri de faciliţi care vor fi acordate întreprinzătorilor debutanţi, faţă de zece în forma publicată de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri în luna februarie, cea mai notabilă modificare fiind eliminarea scutirii de la plata impozitului pe profit pe durata în care societatea are calitatea de firmă starter şi în mod excepţional pentru o perioadă de încă doi ani calendaristici, după expirarea acestei perioade.
De asemenea, a fost eliminată prevederea prin care se acorda scutirea de la plata impozitului pe salariu pentru cinci salariaţi, angajaţi pe durată nedeterminată, pentru un venit impozabil nominal echivalent cu 500 euro. Se va acorda o scutire de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori, potrivit legii, pentru veniturile aferente timpului lucrat de patru salariaţi, angajaţi pe durată nedeterminată.
“Această perioadă constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii, iar pentru stabilirea şi calculul drepturilor prevăzute de Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale se utilizează venitul brut realizat lunar, la care asiguratul datorează contribuţia individuală de asigurări sociale”, se menţionează în proiectul de ordonanţă publicat pe site-ul Ministerului Economiei.
În vechea formă angajatorul era scutit de la plata CAS pentru veniturile aferente timpului lucrat de cinci salariaţi, angajaţi pe durată nedeterminată.
În schimb, în proiect este prevăzută acordarea unui ajutor de stat în cuantum de cel mult 20% din valoarea proiectului pentru implementarea căruia a fost întocmit un plan de afaceri agreat de o entitate finanţatoare (bancă, instituţie financiară nebancară, fond de garantare), dar nu mai mult de 10.000 euro.
“Începând cu anul 2011, prin legea bugetului de stat, se vor aloca, în fiecare an, la dispoziţia Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, fondurile necesare pentru finanţarea programului pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare – START. Programul pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare – START, instituie o schemă transparentă de ajutor de minimis. Acordarea ajutoarelor de minimis în cadrul acestui Program se va face cu respectarea criteriilor prevăzute de normele comunitare şi de legislaţia naţională pentru ajutorul de minimis”, se arată în proiect.
Tinerii antreprenori, cu o vârstă de până la 35 de ani, vor mai beneficia de scutirea de la plata taxelor pentru operaţiunile efectuate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi, respectiv, de oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale, vor avea acces prioritar la închirierea spaţiilor pentru desfăşurarea activităţii în cadrul structurilor de sprijinire a afacerilor – incubatoare de afaceri, parcuri tehnologice şi de software, iar angajaţii şi asociaţilor vor putea accesa orice formă de instruire, informare şi documentare în domeniul afacerilor, organizată de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi de unităţile din subordinea sau în coordonarea acestuia.
De asemenea, aceştia vor primi consultanţă, generală şi/sau de specialitate, pe baza co-finanţării cheltuielilor aferente, din fonduri proprii şi atrase şi vor putea obţine credite bancare cu perioadă de graţie sau de alte forme de finanţare pe baza accesului la garanţii acordate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, până la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat pentru împrumuturile destinate realizării producţiei pentru export şi investiţiilor pentru extinderea şi dezvoltarea propriei activităţi.
O altă modificare se referă la una dintre condiţiile în care se pierde calitatea de microîntreprindere aparţinând întreprinzătorului debutant. Astfel, această calitate se pierde la data de 1 a lunii următoare celei în care cifra de afaceri pe anul în curs a microîntreprinderii aparţinând întreprinzătorului debutant a atins echivalentul în lei al sumei de 500.000 euro, faţă de 200.000 euro în vechea variantă.
În ceea ce priveşte obligaţiile întreprinzătorilor, aceştia trebuie să reinvestească integral profitul realizat în anul fiscal precedent şi totodată, să capitalizeze profitul astfel încât, la data de 31 decembrie a anului în care se împlinesc trei ani de la data înregistrării, capitalul social al societăţii să atingă echivalentul în lei al sumei de 1.000 euro. În proiectul din februarie capitalul social trebuia să atingă cel puţin 5.000 de euro.
Prevederile sunt incluse într-o ordonanţă privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor aparţinând întreprinzătorilor tineri, debutanţi în afaceri, iniţial Ministerul promovând Legea privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor aparţinând întreprinzătorilor tineri, debutanţi în afaceri – firme starter.
<>
Bursa inchide cu cresteri usoare

Sursa & Copyright wall-street.ro
Lichiditatea pietei de actiuni a urcat la 12,49 milioane lei (2,95 mil. euro), iar rulajul total a fost de 10,59 milioane lei (2,5 mil. euro).
De asemenea, piata de obligatiuni a atras 4,93 milioane lei (1,16 mil. euro) in urma a doua tranzactii cu titlurile de stat cu seriile B1010A si B1203A.
In aceasta sedinta s-au realizat si 30 de tranzactii cu produsele structurate emise astazi de Erste Group in valoare de 53.962 lei (12.761 euro).
Investitorii au tranzactionat certificatele index pe petrol (EBWTI), aur (EBGLD) si pe indicele DAX (EBDAX). De asemenea, au fost cautate si certificatele turbo long (EBDAXTL) si short (EBDAXTS) pe indicele DAX si cele short pe aur (EBGLDTS)
Indicele BET, al celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a urcat cu 0,42%, pana la 4.813,94 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a castigat 0,49%, pana la 2.844,02 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare, s-a apreciat cu 0,39%, pana la 20.505,65 puncte, iar indicele ROTX, tranzactionat la Bursa din Viena, a crescut cu 2,11%, la 9.809,82 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,48%, la 439,72 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a castigat 0,84%, pana la 696,37 puncte.
Actiunile SIF Oltenia (SIF5) au atras cea mai mare lichiditate din piata, de 4,26 milioane lei, iar pretul a urcat cu 0,81%, la 1,24 lei, iar titlurile SIF Moldova (SIF2) au castigat 0,52%, la cotatia de 0,96 lei, pe rulaje de 1,64 milioane lei.
De asemenea, actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1) au inchis in stagnare la cotatia de 1,01 lei, pe schimburi de 615.300 lei, iar titlurile SIF Transilvania (SIF3) au crescut cu 1,24%, la 0,489 lei, pe rulaje de 453.000 lei.
Titlurile BRD SocGen (BRD) au pierdut 0,92%, la 10,8 lei, pe tranzactii de 2,14 milioane lei, in timp ce actiunile Erste Bank (EBS) au castigat 8,60%, la 120 lei, pe o lichiditate de 964.200 lei.
Ucraina contestă rentabilitatea proiectului South Stream

Sursa & Copyright Mediafax
Gazoductul care va fi dezvoltat de Rusia va aduce gaze naturale din această ţară, pe sub Marea Neagră, către statele est-europene membre ale UE şi apoi spre nordul Italiei. Grupul Gazprom a anunţat că este pregătit să înceapă construcţia conductei în 2013.
“Proiectul South Stream nu este indispensabil. Implică cheltuieli excesive, fără să aducă valoare adăugată, întrucât nu oferă acces la o nouă sursă de gaze“, a afirmat Grişcenko într-o conferinţă de presă la Kiev.
În opinia sa, gazoductele din Ucraina sunt în măsură să garanteze livrări fiabile de gaze în Europa.
Omologul său finlandez Alexander Stubb a declarat însă la aceeaşi conferinţă de presă că ţara sa se pronunţă pentru diversificarea surselor de energie.
“Susţinem Nord Stream, precum şi South Stream şi Nabucco, dar pe termen scurt, întrucât importanţa gazelor naturale va scădea”, a afirmat Stubb.
Pentru autorităţile de la Moscova, construirea unei conducte care va ocoli Ucraina este o reacţie logică la conflictele cu Ucraina în domeniul gazelor, declanşate în iernile 2005-2006 şi 2008-2009.
Ucraina, care este tranzitată de 80% din gazele ruseşti destinate Europei, a încercat să convingă Moscova să renunţe la proiectul South Stream.
În acest scop, autorităţile de la Kiev au propus Rusiei şi UE înfiinţarea unei companii mixte care să construiască pe teritoriul ucrainean un nou gazoduct cu o capacitate de 50 de miliarde de metri cubi de gaze pe an.
Debitul acestui gazoduct ar fi comparabil cu cel al South Stream (60 miliarde metri cubi de gaze).
Rusia şi UE nu au răspuns deocamdată propunerii.
<>
Bilantul fondurilor mutuale la sase luni: Active de 4,6 mld. lei

Sursa & Copyright wall-street.ro
In cel de-al doilea trimestru, volumul subscrierilor in fondurile mutuale a fost de 1,55 miliarde lei, cu peste 7% mai mare decat in perioada ianuarie-martie.
Totusi, din cauza rascumpararilor mai mari, volumul subscrierilor nete a fost de 383 milioane lei, aproape jumatate fata de nivelul din primul trimestru.
Activele celor 7 fonduri monetare au ajuns la 2,69 miliarde lei, in crestere cu 50,9% fata de valoarea de la finalul anului trecut, si au o pondere de 58% in totalul activelor fondurilor deschise de investitii.
Aceste fonduri au inregistrat in cel de-al doilea trimestru subscrieri nete de 228,8 milioane lei, cele mai mari din industrie.
Cele 5 fonduri de obligatiuni au inregistrat o crestere de 21,7% de la inceputul anului, ajungand sa detina active totale de 891 milioane lei. Balanta subscrierilor nete este pozitiva, ajungand la 96,3 milioane lei.
Fondurile diversificate au obtinut o urcare de 16% in acest an, ajungand la active de 299 milioane lei. Aceste organisme de plasament au inregistrat rascumparari nete de 9 milioane lei, cele mai mari dintre fondurile mutuale.
In acelasi timp, fondurile de actiuni au raportat o crestere a activelor cu 11% in 2010, la 207 milioane lei. Rascumpararile nete au fost de 8,2 milioane lei.
Activele fondurilor din categoria “Altele” au crescut 47% de la inceputul anului, ajungand la 567 milioane lei. Aceste fonduri au inregistrat subscrieri nete de 81,5 milioane lei.
Pe de alta parte, fonduri inchise au inregistrat rascumparari nete de 14,5 milioane lei in cel de-al doilea trimestru. Activele fondurilor inchise au scazut cu 6% de la inceputul anului la 130 milioane lei.
CNVM a aprobat modificarile Codului BVB privind short-selling

Sursa & Copyright wall-street.ro
Potrivit Codului operatiunile de vanzare in lipsa pot fi initiate numai cu valori mobiliare admise la tranzactionare pe piata reglementata.
Alegerea actiunilor pe care se vor putea face operatiuni de short-selling vor fi similare cu cele ale selectiei de actiuni listate la categoria I si II, care sunt incluse in indicii BET si BET-Fi, respectiv lichiditate si alte aspecte relevante.
Volumul minim pentru ordinele de bursa aferenta operaitunilor de vanzare in lipsa este un bloc de tranzactionare. De asemenea, pentru a fi introduse in sistemul de tranzactionare a BVB ordinele trebuie sa respecte criteriile de a avea un pret mai mare sau egal decat pretul ultimei tranzactii realite pe piata principala si valoarea sa fie mai mare sau egala cu cel mai bun pret de vanzare inregistrat in piata la momentul introducerii.
“Oridnele aferente operaitunilor de vanzare in lipsa sunt exclusiv ordine limita. Ordinele aferente operatiunilor de vanzare in lipsa nu pot fi ordine de tip «hidden» sau ordine contingente”, se precizeaza in Codul Bursei.
CNVM a aprobat regulamentul privind tranzactiilor de vanzare in lipsa la inceputul lunii martie a acestui an.
Isărescu: Inflaţia din creşterea TVA este una corectivă;dacă intervine BNR nu s-ar mai face corecţia

Sursa & Copyright Mediafax
“Votul de la Curtea Constituţională este un vot pentru o inflaţie corectivă. Inflaţia nemonetară nu necesită reacţie din partea BNR. Dacă am interveni, nu s-ar mai face corecţia”, a spus Isărescu.
El crede că prin decizia Curţii Constituţionale s-a instaurat regula că orice corecţie necesară, orice restrângere a cheltuielilor nu se poate face decât prin inflaţie.
“Curtea Constituţională ar putea să declare neconstituţională şi legea graviaţiei. (…) Noi şi în sistemul celălalt (comunist – n.r.) am învăţat că legile economice sunt legi obiective“, a mai spus Isărescu.
În luna iunie Curtea Constituţională a respins propunerea Guvernului privind reducerea pensiilor cu 15%, iar ulterior Executivul a decis majorarea TVA de la 19% la 24%.
<>
Depozitarul Central a facut prima decontare in lire sterline

Sursa & Copyright wall-street.ro
“Depozitarul Central a efectuat in conditii de siguranta, eficienta si la timp, prima decontare transfrontaliera in relatia cu piata din Marea Britanie, pentru actiunile emise de BP PLC al caror depozitar este Euroclear Marea Britanie&Irlanda”.
Actiunile emise de BP PLC au fost inregistrate in sistemul de compensare decontare si registru RoClear, in data de 24 iune.
Compania Britanica este triplu listata la Bursa de Valori din Londra (London Stock Exchange), Bursa de Valori din Paris (NYSE EURONEXT) si la Bursa de Valori din Frankfurt (Deutsche Börse).
Depozitarul Central ofera participantilor sai posibilitatea decontarii transfrontaliere in urmatoarele valute: franci elvetieni, coroane cehesti, coroane daneze, euro, lire sterline, forinti maghiari, zloti polonezi, coroane suedeze, dolari americani si lei (operatiunile de decontare transfrontaliera in lei se pot desfasura la data curenta doar prin intermediul Clearstream Banking Luxembourg).

